Cum ajută schimbarea mea comunitatea în care trăiesc şi lumea în ansamblu?
Cu ocazia workshop-urilor Outward Mindset Impact din Cluj Napoca şi Bucureşti, l-am avut alături de noi pe Mike Merchant, Consultant Senior şi Master Facilitator la Institutul Arbinger din Statele Unite. Michael este şi Preşedintele Fundaţiei ANASAZI, un furnizor non-profit şi acreditat naţional, de servicii de îngrijire comportamentală pentru tineri, tineri adulţi şi familiile lor. Recent, Mike a condus crearea programului educaţional reprezentativ Arbinger, cunoscut ca „Mentalitatea Deschisă în Educaţie”, care a fost folosit în întreaga lume pentru a dezvolta elevii / studenţii, profesorii şi personalul administrativ. Mike a lucrat cu câteva districte majore de şcoli din Statele Unite pentru a le ajuta să implementeze cu succes programul „Mentalitatea Deschisă”.
L-am întrebat despre călătoria sa de la o mentalitate închisă (centrată pe sine) la una deschisă (outward, în care suntem atenți la cei din jur, având în vedere obiectivele, nevoile și dorințele celorlalți) şi despre cum putem să devenim mai conştienţi de impactul pe care îl avem în comunitate, pentru a ne transforma pe noi şi comunităţile în care trăim.
Cum a început călătoria ta?
Imediat după am absolvit facultatea am început să lucrez într-o companie start-up de mare succes. Când compania a fost vândută, Terry Warner (fondatorul Arbinger) m-a solicitat să fiu consultant pentru a ajuta o mică organizaţie non-oprofit în care el era implicat, pentru a o face de succes (Fundaţia Anasazi – un furnizor de servicii de sănătate comportamentală în aer liber). Am cunoscut ce lucra Terry şi a avut un impact profund asupra organizaţiei şi asupra vieţii mele personale. Eu am fost CEO-ul Fundaţiei Anasazi pentru 27 de ani. În prezent îi servesc în calitate de preşedinte şi purtător de cuvânt al board-ului.
Care a fost punctul de cotitură în cariera ta? Cum ţi-a schimbat viaţa?
Cel mai mare punct de cotitură a venit prin Terry Warner. Înainte să îl cunosc pe Terry eram concentrat în primul rând pe a face bani. Întâi mi-a cerut să conduc un audit al practicilor de afaceri ale Anasazi. Am intervievat angajaţii, am revizuit finanţele, am comparat politicile şi practicile actuale cu standardele lor de licenţiere etc. Când am terminat auditul, am trimis raportul către Terry. După ce l-a citit, m-a sunat şi m-a întrebat ceva ce mi-a schimbat pentru totdeauna cursul carierei (şi al vieţii mele) – m-a întrebat: „Dacă asta ar fi compania ta, ce ai face?”
Ce nevoie ai identificat şi care a dus la dezvoltarea conceptului de Mentalitate Deschisă (Outward Mindset – OM)?
La scurt timp după ce am început să lucrez la Anasazi, una dintre angajate m-a întrebat dacă am citit vreuna dintre lucrările lui Terry despre trădarea de sine şi am spus „nu”. Ea mi-a dat câteva articole. Erau foarte dense şi greu de citit. Apoi am fost invitat să ascult un discurs ţinut de unul dintre colegii lui Terry de la universitate, în care vorbea despre lucrările lui Terry. Am fost fascinat de ce am auzit şi am sugerat să începem să predăm asta părinţilor copiilor din Anasazi. Am început să lucrez cu o parte dintre studenţii lui Terry la schiţarea unui program pentru părinţii noştri (în iunie 1990). Peste ani, Anasazi a servit drept laborator de dezvoltare a lucrărilor Arbinger. În 2010, Terry şi cu mine am petrecut un an lucrând la ideea „triunghiurilor exterioare” – şi asta ne-a condus la folosirea conceptului de Mentalitate Deschisă (Outward Mindset).
Care este primul pas către conştientizarea de sine?
Pentru mine personal a început regăsindu-mă în poveştile lui Terry Warner şi ale lui Chris Wallace. Să învăţ despre semnalele de alarmă ale cutiei (Trădarea de Sine) m-a ajutat să observ când sunt în cutie – şi să văd impactul pe care cutia mea îl are asupra celorlalţi (Stilurile Mentalităţii Închise şi Coluziunea) m-a motivat (şi încă mă motivează) să fiu mai deschis (Outward) acasă şi la serviciu.
Ne poţi da un exemplu de exerciţiu de conştientizare de sine?
Pentru mine personal sunt semnalele de alarmă. Unul dintre ale mele este justificarea – de obicei începe în mintea mea ca o sporovăială mentală şi până la urmă le spun şi altora. Ştiu naraţiunea din capul meu şi mai ştiu încotro duce. Singurul mod în care ştiu cum să trăiesc mai mult cu o mentalitate deschisă este să rămân în alertă faţă de impactul pe care îl am asupra altora (ce experienţă au ceilalţi cu mine) – observ semnalele de alarmă ale cutiei şi sunt rapid în a ieşi din cutie atunci când intru în ea.
Cum şi de ce este mai utilă pe termen lung o Mentalitate Deschisă?
Când sunt Deschis (Outward), am grijă de mine mai bine cu cât sunt mai sănătos şi mai fericit (nu am nicio nevoie de justificare şi vreau să mă asigur că sunt în cea mai bună formă pentru ceilalţi). Pot să duc la îndeplinire mai multe în fiecare zi, întrucât nu am nevoie să pun energie în a opune rezistenţă sau a justifica modul în care îi tratez pe ceilalţi – şi ştiu cum îi pot ajuta pe ceilalţi cel mai bine.
Cu cât investesc mai mult timp în nivelurile inferioare ale Piramidei
(îmbunătăţindu-mi mentalitatea, construind relaţii, ascultând şi învăţând), cu atât mai puţin intră oamenii în cutie faţă de mine (ceea ce înseamnă că sunt invitat de către ceilalţi tot mai puţin să intru în cutie) şi cu atât mai mare influenţă voi avea ca să ajut lucrurile să meargă bine (voi fi câştigat dreptul să învăţ şi comunic, să corectez când este nevoie).
Cum poate fiecare individ să îşi facă ţara mai bună?
Ne vom îmbunătăţi influenţa dacă ţinta noastră este să ne asigurăm că nimeni din calea noastră nu va trece neobservat. Când sunt în cutie, renunţ la un univers întreg de posibilităţi, pentru că eu cred că toţi ceilalţi sunt problema – şi dacă este aşa, sunt blocat (singura mea soluţie este să încerc să îi schimb, să mă pun cu ei sau să îi dau deoparte) şi când sunt în cutie provoc rezistenţă peste tot în jurul meu, rezistenţă pe care acum trebuie să o gestionez – deci voi avea puţin timp să fac o diferenţă. Când sunt Deschis (Outward), îi văd pe ceilalţi cu adevărat, găsesc uşor modalităţi să îi ajut să se îmbunătăţească şi să crească, învăţ şi colaborez cu ceilalţi. Cele mai bune inovaţii vin de la un mic grup de oameni inteligenţi care sunt concentraţi pe ceva din afara lor înşişi.
De ce să investim în educaţie în loc de alte arii sau domenii?
Educaţia este seva caselor, comunităţii şi a ţării noastre. Prin educaţie noi creştem, ne îmbunătăţim, inovăm, recreăm şi îi ajutăm pe ceilalţi – şi toate sunt esenţiale pentru o ţară plină de viaţă.
Care crezi că este cea mai mare problemă a umanităţii în acest moment şi cum putem folosi Mentalitatea Deschisă pentru a o rezolva?
Părinţii noştri sunt deconectaţi de copiii lor şi copiii sunt deconectaţi de părinţii lor (şi de alţi adulţi care îi pot ajuta). Copiii nu învaţă ce înseamnă să faci parte dintr-o familie (sau o echipă), pentru a simţi obligaţia de a da ce e mai bun pentru ceilalţi sau pentru o cauză ori un ţel exterior lor înşişi. Nu mai merg la părinţii lor cu provocările vieţii lor (merg spre colegii / prietenii lor, social media sau fug în jocuri). Drept rezultat, tot mai mult din forţa noastră de muncă nu va fi rezistentă emoţional – nu vor şti cum să se descurce cu lucruri dificile precum eşec sau respingere sau cum să rezolve probleme sau să aibă strategii. Vom avea cel mai mare impact cu Mentalitatea Deschisă acolo unde vom ajuta părinţii să se reconecteze cu copiii lor şi profesorii să se reconecteze cu elevii lor.
Cum anume o mai multă conexiune înseamnă mai puţină corectare? [more connection is less correction]
Conexiunile sunt acele ferestre în timp când suntem în ordine (Deschişi – Outward) unii cu ceilalţi – când ştiu că îţi pasă de mine şi tu ştii că îmi pasă de tine. Când avem aceste tipuri de conexiune în fiecare zi şi chiar odată la câteva zile, avem o mare influenţă în relaţie; totuşi, când acestea se întâmplă de puţine ori şi la distanţă mare de timp, avem o influenţă mică spre deloc în acea relaţie pentru a ajuta lucrurile să meargă bine. Cu alte cuvinte, pentru a ajuta lucrurile să meargă bine, trebuie să investesc în nivelurile inferioare ale Piramidei – şi făcând asta, învăţarea şi comunicarea mea vor ajuta mai mult şi corectarea mea va fi tot mai puţină. Iar când chiar am nevoie să corectez, va fi o stoarcere a învăţăturii mele şi tot se va simţi ca ajutor.